Cuvântul "anxietate" provine din angerul latin care înseamnă "comprimare", "strângeți". De fapt, termenul oferă un bun simț al opresiunii întâmpinate de subiect.
În ceea ce privește cazurile, tratamentele farmacologice sunt prescrise (de către psihiatru sau practician general), însoțite de munca de sprijin desfășurată de psiholog.
În prezent există multe remedii în natură (zona omeo-floriterapico) capabile să facă față anxietății (fără efecte secundare), subliniez importanța consilierii pentru a identifica gravitatea problemei și remediile utile bazate pe caz.
Limita dintre o reacție normală anxioasă și disconfortul constă în durata.
Anxietate și subiecte anxioase
Anxietatea este un semn de disconfort din momentul în care devine singura modalitate de a se referi la realitate, în astfel de cazuri este necesar să contactați un specialist. Subiectul anxios are o relație greșită cu: timpul, el însuși.
Persoana anxioasă dorește să prevadă viitorul, dar are trecut ca referință ; atunci se preia greșelile trecutului pentru a evita neașteptatul viitor. Observăm că anxietatea are rădăcini ferme în mintea subiectului.
Anxietatea cea mai răspândită în sexul cel mai corect este legată de o teamă ancestrală, de abandon . Frica de a pierde afecțiunea și / sau stima obiectului nostru de dragoste (parteneri, prieteni, colegi, rude) blochează orice mișcare de sub control în mug.
Această anxietate este legată de probleme de natură afectivă, găsite în teama reînnoirii, astfel încât subiectul anxios va avea tendința de a se plânge de partener cu fraze ca: "nu mă căuta ... nu mă iubești ...", partenerul în răspuns a reclamat că se va simți sufocat și întemnițat, atât de mult încât să vrea să scape dintr-o relație care are gustul închisorii.
Subiectul anxios nu se percepe ca fiind perfect, dar este foarte autocritic (prin urmare, în relația de cuplu, teama de a pierde pe cel iubit este, de asemenea, legată de stima de sine); criticile constante ale lui însuși îl determină să consolideze preocupările pentru viitor. Anxietatea, ca toate simptomele, trebuie văzută ca un clopot care ne aduce în contact cu noi înșine.
Ascultând clopotul anxietății, de cele mai multe ori găsim nevoia de a ne exprima o parte din noi sufocată, inhibată, reprimată. Prin eliberarea noastră de nevoia de perfecțiune, ne eliberăm de control, astfel încât să ne acceptăm pe noi înșiși și pe ceilalți, fără a fi sufocați constant. Medicamentele psihiatrice nu rezolvă problema rădăcinilor, ci doar fac situația mai viabilă.
Disconfortul trebuie să fie întotdeauna ascultat, fără atribuirea judecăților; de fapt, cu ajutorul unui specialist putem identifica problema, cauza, soluția.
