Etnomedicinele sau medicamentele tradiționale sunt acel corp de teorii și practici medicale complexe și coerente, provenind din alte tradiții culturale. Exemple de astfel de sisteme sunt medicina tradițională chineză, medicina ayurvedică, tibetană, andină, africană și medicina noastră: medicina mediteraneană tradițională. În sistemele industriale tradiționale occidentale industrializate și evoluate, sistemele medicale tradiționale occidentale au fost distruse sau dispersate aproape iremediabil, iar părțile care decurg din această dispersie au supraviețuit în anumite profesii, cum ar fi medicul de plante, fitoterapeutul, vindecătorii tradiției rurale și cei ai celor mai recente societăți tribale.
De-a lungul timpului, fiecare societate a dezvoltat cunoștințe, modalități de utilizare a substanțelor, măsurilor și practicilor care pot fi explicate și explicate pe baza fundațiilor socio-culturale și religioase care caracterizează comunitatea lor. Această cunoaștere se bazează exclusiv pe experiențele trăite și pe observațiile transmise din generație în generație pe cale orală și în scris, utilizate pentru a diagnostica, preveni sau elimina un dezechilibru al bunăstării fizice, mentale și sociale.
Medicina tradițională este așadar un set de tehnici, sisteme de diagnosticare, o viziune asupra omului, a corpului și a funcționării sale, care dobândesc propriile semnificații din interacțiunea lor, înrădăcindu-se în dispozitivele culturale ale unei comunități specifice, care se referă la această resursă pentru tratament, și în loc de situația generală a pacientului și situația sa totală existențială și de mediu în centrul intervenției.
Caracteristicile etnomedicinelor
Caracteristicile comune ale etnomedicinelor care se regăsesc împreună sunt inevitabilitatea dintre dimensiunea tehnică și cea culturală a terapiei, centralitatea dimensiunii spirituale, importanța experienței și a observării, transmisia familială a cunoștințelor și viziunea holistică a sănătății .
De fapt, setul de cunoștințe teoretice și practice ale medicamentelor tradiționale este transmis printr-un sistem de învățare paralel diferit, uneori în contrast cu cel al medicinii oficiale sau academice, și ale cărui elemente fundamentale constitue adesea date foarte vechi sau anterioare. Revoluția științifică din secolul 17.
Tratamentele tradiționale se bazează pe utilizarea de plante medicinale și remedii naturale prezente în floră sau în mediu. În acest sens, este interesant de observat cum plantele care cresc pe un anumit teritoriu conțin ingrediente active adecvate pentru tratarea patologiilor care pot apărea în locuitorii care locuiesc acolo, cu care aceștia împărtășesc aceiași factori climatici și de mediu.
Cunoștințele și abilitățile practicii terapeutice tradiționale nu pot fi imediat urmărite de o logică "științifică", care verifică validitatea și veridicitatea prin experimentare și prin metoda rațională. De fapt, deși etnomedicinele recurg la un sistem bazat pe cauză și efect, pentru a identifica originea și motivul evenimentului patologic, interpretarea dată bolii se referă adesea la dimensiunea spirituală. Pe lângă diversitatea mecanismelor etiologice, medicina tradițională se deosebește de medicina oficială în ceea ce privește eficacitatea terapeutică, care, în cazul tratamentelor tradiționale, se eliberează de ideologia obiectivității și se poziționează pe un nivel ce poate fi definit ca fiind psihosomatic, deoarece boala fizică este interpretată ca o manifestare vizibilă a dezechilibrelor care există între minte și corp.
Vederea holistică a etnomedicinelor
Omul este indisolubil legat de mintea lui și de mediul său. Conform acestui principiu, etnomedicinele sunt concepute conceptual și operațional pentru prevenirea și tratarea bolilor, cu scopul de a diagnostica și elimina orice dezechilibru psiho-fizic și social al individului. Boala este, de fapt, concepută ca rezultat al ruperii unei stări de echilibru, internă la individ sau între el și mediul în care trăiește, a cărui patologie fizică este efectul final; în consecință, abordarea evenimentelor patologice este articulată, complexă prin faptul că ia în considerare dinamica interacțiunii dintre diferitele părți ale persoanei și contextul care o înconjoară.
Abordarea holistică a medicinii tradiționale contrastează cu medicina oficială dezinteresată în dimensiunea socio-culturală a subiectului bolnav și incapabilă să prindă omul în raport cu mediul extern, deoarece interpretează întotdeauna boala ca urmare a cauzelor disfuncționale naturale biochimice și tratează organele individuale separat ca și cum ar fi singurele responsabile pentru boala individului.
Relația dintre terapeut și pacient în etnomedicine
Un element comun printre diferitele etnomedicine sau medicamente tradiționale este împărtășirea modului de percepere și reprezentare a lumii între terapeut și pacient: această relație de interrelație și înțelegere coerentă între cele două subiecte, făcând trimitere la același imaginar și o viziune socio-culturală comună a bolilor și a mediului, de a avea o importanță fundamentală în tratamentul și eficacitatea îngrijirii tradiționale.
Situația actuală a etnomedicinei
Începând cu anii 1970, politica internațională în materie de sănătate a devenit interesată de etnomedicine, recunoscând progresiv importanța sa ca resursă terapeutică și acceptând rolul important al terapeuților tradiționali în satisfacerea nevoilor de sănătate.
Ideea din spatele acestor intervenții a fost aceea de a integra medicina tradițională în sistemul național de sănătate, deși nu fără ambiguitate, ci cu rolul care trebuie atribuit acesteia. Logica integrării presupune, de fapt, fuziunea celor două sisteme de îngrijire, în avantajul celui convențional, care poate exercita o presiune mai mare asupra relației lor de forță, cu asimilarea consecventă sau cu resursele terapeutice tradiționale.
