Prieteni pentru piele : astăzi vorbim despre siliciu .
Este un mineral misterios, deoarece este unul dintre cele mai abundente elemente de pe crusta pământului și este fundamental pentru viața în plante, în regnul animal și în microorganisme.
Cu doar câteva decenii în urmă, știm că este un mineral esențial și pentru sănătatea noastră (ca ființe umane) și bunăstarea noastră, cu beneficii în special pentru piele și oase.
Silicon pentru piele: beneficii
Siliconul este unul dintre mineralele care se presupune a fi fundamentale în producerea de colagen sau proteina care intervine pentru a da elasticitate și rezistență la piele, îmbunătățește structura cartilajului și a oaselor .
De aici deriva avantajele multiple pe care le poate provoca siliciul asupra pielii, inclusiv:
> Îmbunătățirea elasticității pielii ;
> Efect anti-îmbătrânire, întârziind "slăbiciunea" pielii;
> Accelerarea vindecării rănilor ;
> Un trofism mai bun al scalpului și, prin urmare, al părului ;
> Un trofism mai bun al dermei sau stratul sub epidermă, care formează în întregime pielea.
Silicon: ceea ce este
Siliconul este un mineral destul de bine distribuit în țesuturile corpului uman, dar funcțiile sale biologice nu sunt cunoscute cu precizie. Cercetătorii susțin, de fapt, că este un constituent foarte important al mucopolizaharidelor, molecule constitutive ale țesutului conjunctiv, ale elastinei, ale acidului hialuronic .
Majoritatea siliconului din corp se găsește în circumscripții cu conținut mai mare de țesut conjunctiv, cum ar fi arterele, traheea, tendoanele, osul și pielea.
Siliciul pare, de asemenea, să fie implicat în formarea osului, cu mecanisme care urmează să fie definite: s-ar acumula în zona creșterii active a oaselor sau osseinei și chiar în interiorul osteoblastelor, celulele care construiesc oasele. Prima cercetare științifică a pornit de la presupunerea că prin eliminarea siliciului din alimente există probleme de osificare . În momentul de față nu a fost descoperit cum.
Cerința zilnică de siliciu este variabilă și între 2 și 5 miligrame pe zi; pentru un atlet doza poate fi de până la 10 ori mai mare. Majoritatea siliconului pe care îl ingerăm prin alimente este sub formă de săruri anorganice care nu sunt foarte biodisponibile.
Unele substanțe în care sunt mai biodisponibile - ca și în forma organică - sunt Coda cavallina (Equisetum arvense), diatomele, algele unicelulare care utilizează siliciul combinat cu proteinele cu care își construiesc membranele.
