Cum au apărut macrobioticele?
Termenul Makrobios a fost folosit pentru prima dată de Hippocrates în secolul al V-lea î.Hr.
Tatăl medicinei occidentale a folosit-o în eseul său pentru a descrie un grup de tineri care erau sănătoși și trăiau îndelungat. Hippocrates a reiterat importanța unei vieți sănătoase, care este în armonie cu mediul și o dietă corectă, bazată pe alegerea și pregătirea atentă a alimentelor.
Filozofia sa poate fi rezumată într-un aforism: "Faceți alimente medicamentul și medicamentul mâncarea voastră".
Alți autori clasici, cum ar fi Herodot, Aristotel, Galen și Lucian, au folosit termenul de macrobiotic în ceea ce privește sănătatea și longevitatea.
În mai multe vremuri, macrobiotica a găsit un purtător de cuvânt în medicul german, Hufeland, Goethe.
El și-a dedicat viața promovării unei diete simple bazate pe cereale și legume, avertizând asupra periculozității cărnii și zahărului, recomandând alăptarea și practicarea exercițiilor fizice și promovarea auto-vindecării .
În secolul al XX-lea a ajutat la revigorarea concepției dinamice a schimbării, Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, conform căruia cele două energii de bază sunt libidoul și cel dintele, instinctul vieții și instinctul morții.
În omul echilibrat aceste două mecanisme fundamentale se compensează reciproc; la bolnav se blochează și se produce o nevroză.
Conceptul de macrobiotică nu este un concept abstract, ci o realitate vie.
Pornind de la primele culturi și civilizații care au înflorit pe această planetă, a fost practicată generația după generație: contemplarea dietei și a somnului, activitate și odihnă, gândire și sentiment.
Spiritul macrobiotic este inseparabil de slujirea altora, ca individ și ca o comunitate, a familiei și a societății.
Macrobiotica nu este o filozofie născută într-o anumită perioadă, ci este universală în scop, consideră că toate antagonismele sunt complementare, recunoaște că cunoștințele și practica noastră nu sunt statice, întotdeauna egale, dar dinamice, întotdeauna în evoluție continuă.
